miercuri, 19 mai 2010

Corupţia a ajuns şi în farmacii


„Preţurile medicamentelor sunt majorate de unii importatori chiar după hotarele Republicii Moldova. Unele farmacii de pe teritoriul Republicii Moldova măresc preţurile şi refuză nejustificat comercializarea preparatelor”. Declaraţiile aparţin directorului adjunct al Direcţiei generale combaterea crimelor economice din cadrul CCCEC, Iurie Ciorba, lansate azi, 27 noiembrie, în cadrul unei conferinţe de presă.

Potrivit lui Ciorbă, Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi a Corupţiei a efectuat acţiuni de monitorizare şi analiză a 250 farmacii şi 5 depozite farmaceutice de pe teritoriul întregii ţări, în urma cărora au fost depistate diferite acţiuni nelegale întreprinse de acestea în ceea ce ţine de majorarea preţurilor la medicamente, refuzul vinderii preparatelor (Bălţi, Şoldăneşti, Rezina, Glodeni, Rîşcani), comercializarea fără acte de provenienţă.

În acest sens, CCCEC a aplicat procese verbale pe 36 de farmacii din Republica Moldova, amenzi în sumă de 42 mii lei, cea mai mare amendă fiind de 6 mii de lei şi medicamente confiscate în sumă de 73 mii lei în 16 farmacii din centrul şi nordul ţării.

Centrul a depistat şi motivul refuzării necomercializării unor produse în farmacii şi anume: “Farmaciştii păstrează medicamentele pentru perioada cînd preţul acestora va creşte. La fel, au fost depistate cazuri cînd unele preparate, măşti, erau vîndute pe piaţă cu un preţ mult mai mare, dar au fost cazuri cand acestea au fost duse în Ucraina, unde se înregistrează o criză de medicamente antivirale”.

Un exemplu concret a adus directorul adjunct al Direcţiei generale combaterea crimelor economice din cadrul CCCEC în ceea ce ţine de preţurile aceluiaşi medicament în diferite farmacii. “Medicamentul cu aceeaşi serie şi aceeaşi dată a producerii este comercializat într-o farmacie la preţ de 18 lei, iar în alta la distanţa de un cartier la preţul de 51 lei. Motivul acesteia îl constituie diferenţa de preţ cu care medicamentul este achiziţionat de agentul economic”, a explicat Ciorba.

CCCEC s-a adresat Ministerului Economiei cu o propunere în vederea verificării stabilirii preţurilor medicamentelor la producătorii de unde acestea sunt importate, deoarece se ia în calcul şi pentru cine sunt produse aceste preparate. Ciorba a subliniat că sunt bănuiţi mai mulţi agenţi economici care măresc preţurile peste hotare şi în cazul în care vor fi găsiţi vinovaţi, aceştia riscă sancţiuni administrative, cît şi penale.

Aceeaşi sursă a precizat că farmaciile pot rămâne şi fără licentă în cazul cînd acestea comercializează preparate fără acte de provenienţă sau când nu sunt utilizate aparatele de casă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu